Popularizarea materialelor anticorozive, utilizarea lor pe scară largă în diferite domenii ale industriei a avut loc începând cu anul 1920, fapt ce are la bază, în principal, descoperirile în acest domeniu care au avut loc în perioada 1905-1915.

Proprietățile anticorozive sunt datorate în principal, conținutului ridicat de Cr-, metal care în contact cu oxigenul din aer formează oxidul de crom sub forma unui strat superficial cu o grosime de ordinul micronilor, strat cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de "strat pasiv". Tot în literatura de specialitate se definește proprietatea anticorozivă a metalelor ca fiind situația în care viteza de corodare a suprafeței expuse nu depășește 0,11 mm/an.

Utilizarea pe scară tot mai largă a acestor materiale a atras după sine dezvoltarea unor materiale de sudură specifice.